Violența de gen: un fenomen despre care se tace prea mult

Timpul prezent

Se apropie 1 martie, 8 martie, se va vorbi despre „ziua femeii”, „ziua mamei” și mai puțin despre „ziua internațională a drepturilor femeii”. Se va vorbi despre rolurile de soție și de mamă ale femeii și mai puțin despre problemele cu care se confruntă femeile zi de zi. Recent, „Macarena” Erikăi Isac, o piesă muzicală care vorbește despre violența împotriva femeilor, despre hărțuire și abuz și despre frică, a stîrnit enorm de multe reacții. Multe femei au spus că au recunoscut tabloul descris în piesa pe care au considerat-o un manifest împotriva violenței cu care se confruntă adesea. Vorbim despre fenomenul violenței împotriva femeilor cu Oana Băluță, conf. univ. la Universitatea din București și cadru didactic asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), şi Andreea Rusu, directoare executivă la Centrul FILIA.

Din cel mai recent „Barometru al violenței de gen”, cel din 2022, aflăm că România nu are un sistem care să culeagă date despre violența împotriva femeilor, nu cunoaștem deci amploarea reală a acestui fenomen. De ce nu avem mecanismele necesare colectării permanente a acestor date?

Andreea Rusu: „Atunci cînd femeile nu sînt în poziţii de decizie, fie că vorbim despre Parlament, Guvern, ministere sau autorităţile publice, atunci experienţele lor nu sînt reprezentate corect. Niciodată tema violenţei împotriva femeilor nu a fost o prioritate a vreunuia dintre guvernele din România. 34% dintre femeile din România cunosc cel puţin o femeie care a trecut prin viol. Bineînţeles, această situaţie este în continuare subraportată, pentru că sînt foarte multe femei care trec prin violenţă sexuală dar nu vorbesc cu nimeni. Şi-atunci, oricît de şocantă este, cifra poate să fie cu mult mai mare. Deci avem nevoie de femei în politică, în funcţii de decizie, care să facă din violenţa împotriva femeilor o prioritate şi să ajungem să înţelegem amplitudinea fenomenului prin studii, prin date colectate de autorităţile statului.”

Normalizarea formelor de violenţă împotriva femeilor ţine de mentalitate. Cum o putem schimba?

Oana Băluţă: „Dacă chiar ne dorim să schimbăm substanţial modalităţile de a ne raporta unul la celălalt avem nevoie de educaţie de gen. Noi discutăm despre acest tip de educaţie de foarte mulţi ani. Sîntem în 2024, România este un stat democratic din anii ʼ90 dar pînă acum Ministerul Educaţiei nu a făcut nimic în această direcţie. Am ratat trei decenii în care puteam schimba mentalităţi. ONG-urile nu au capacitatea instituţională, infrastructura pe care le are Ministerul Educaţiei. Ba mai mult, Ministerul Educaţiei are, potrivit legii, responsabilități în raport cu prevenirea şi combaterea violenţei de gen.”

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural