#137 - Epicur, hedonistul moderației

Podcastul de Istorie

Există un dezechilibru între felul în care percepem astăzi noțiunea de hedonism (un abandon aproape total în favoarea plăcerilor imediate) și felul în care se prezenta hedonismul în epoca antică. Epicur este cel mai bun exemplu în sensul acesta; el duce mai departe ideile școlii cirenaice pornind o mișcare filosofică surprinzător de conservatoare, centrată în jurul ideii că singurul lucru pozitiv în viață este plăcerea fizică, în același timp redefinind ideea de plăcere într-un fel în care să facă moderația motiv central al filosofiei sale.

Contrastul este remarcabil; la fel, și intuiția lui Epicur legată de percepția asupra naturii, care reușește să descrie un model atomic suficient de apropiat de modelul prezentat de știința modernă - și totul plecând de la observație empirică și deducție logică. Chiar dacă întreg modelul atomic este construit doar pentru a justifica teoria morală a lui Epicur, nu putem să nu îi remarcăm intuiția.

Chiar și-așa, discutând îndeaproape despre filosofia lui Epicur nu putem să nu ne uităm și la reversul medaliei. Pentru că din păcate știm prea puțin despre viața reală a individului Epicur, nu putem să ne dăm seama dacă nu cumva, departe de a fi doar un proponent al moderației, nu este cumva un fel de guru în fruntea unui cult orgiastic. Este oare un caz tipic de „fă ce zice popa, nu ce face popa”? Greu de zis, mai ales că vorbim de șeful uneia din cele mai influente secte filosofice din antichitate, eclipsată doar de cei care vor veni în episodul viitor. Și-a meritat locul în adâncurile iadului, unde l-a plasat Dante, sau nu? Nu o să știm niciodată, dar putem să rămânem măcar cu o lecție despre moderație.

Banchetul lui Ahelaus, pictat de Rubens, cu o figură asemănătoare cu cea a lui Epicur în centru